Psihoterapia și fenomenul de folclorizare

Atunci când nu avem suficiente informații despre un anumit aspect al realității, ne-am aștepta ca mintea noastră să accepte lacuna și, până când primim datele necesare pentru a întelege corect fenomenul, să păstreze locul vacant. Eventual populat cu câteva întrebări deschise.  

Dar adevărul este că mintea nu suportă incertitudinea sau lipsa de informație. Într-atât de mult nu le suportă încât, atunci când nu deține cunoștințe verificate despre un anumit lucru, va umple locul gol cu presupuneri personale, deducții întâmplătoare, analogii mai mult sau mai puțin corecte, și chiar invenții pure. 

Este un lucru cât se poate de natural. Nu e nimic greșit în a face presupuneri, atâta timp cât nu sărim peste pasul absolut necesar al verificării lor în realitate. Probabil că multe descoperiri importante au fost realizate prin acest algoritm de cunoaștere: presupunere - verificare.

Psihoterapia nu a scăpat nici ea fenomenului de ”folclorizare”. Am identificat câteva dintre miturile care circulă în conștiința colectivă și le-am adus față în față cu faptele reale:

1. N-am nevoie de psiholog, sunt suficient de inteligent ca să-mi rezolv singur problemele. 

Toți avem punctele noastre oarbe. Inteligența n-are nimic de-a face nici cu existența acestor zone necunoscute din noi, nici cu conștientizarea lor. Un terapeut bun nu-ți va spune ce să faci sau cum să-ți trăiești viața. Nu-ți va da sfaturi ca și cum tu nu ai fi capabil să gândești soluții singur/ă. Terapeutul îți va da, în schimb, o perspectivă exterioară competentă, și te va ajuta să te descoperi pe tine însuți în așa fel încât să poți să iei decizii cât mai bune pentru tine. 

2. Terapia este pentru nebuni. 

Dimpotrivă, terapia se adresează oamenilor cu suficientă conștientizare de sine încât să-și recunoască nevoia de a primi o mână de ajutor, și cu suficientă flexibilitate mentală pentru a deprinde instrumente și tehnici cu ajutorul cărora să devină mai echilibrați.  

3. Tot ce sunt terapeuții interesați să facă este să discute despre părinții mei. 

Explorarea relațiilor familiale poate uneori să aducă clarificări esențiale ale gândurilor și comportamentelor pe care le manifestăm mai târziu în viață. Dar trecutul nu este aspectul cel mai important al terapiei. Focusul este întotdeauna asupra momentului prezent, asupra felului în care experimentezi viața aici și acum. Trecutul este adus în discuție numai pentru a îmbogăți întelegerea despre prezent. Terapia nu este nici despre învinovățirea părinților, nici despre agățarea de trecut.

4. Terapia este un fel de autoindulgență. Este pentru cei cărora le este milă de propria persoană, pentru cei cărora le place să se vaite.

De fapt, terapia este muncă serioasă. Lamentațiile nu te vor duce prea departe. Progresul în terapie apare odată cu abordarea propriei vieți și a propriei persoane cu onestitate și responsabilitate. Terapeutul te va ajuta și va fi alături de tine, dar, în cele din urmă, tu ești cel care va trebui să investească efort pentru propria evoluție.  

Citește și :

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului?

Sindromul vindecării spontane cu cartea de vizită a terapeutului în mână

Terapeuții se dezvăluie. Cele mai dificile aspecte ale terapiei