Psihoterapia și fenomenul de folclorizare

Atunci când nu avem suficiente informații despre un anumit aspect al realității, ne-am aștepta ca mintea noastră să accepte lacuna și, până când primim datele necesare pentru a întelege corect fenomenul, să păstreze locul vacant. Eventual populat cu câteva întrebări deschise.  

Dar adevărul este că mintea nu suportă incertitudinea sau lipsa de informație. Într-atât de mult nu le suportă încât, atunci când nu deține cunoștințe verificate despre un anumit lucru, va umple locul gol cu presupuneri personale, deducții întâmplătoare, analogii mai mult sau mai puțin corecte, și chiar invenții pure. 

Este un lucru cât se poate de natural. Nu e nimic greșit în a face presupuneri, atâta timp cât nu sărim peste pasul absolut necesar al verificării lor în realitate. Probabil că multe descoperiri importante au fost realizate prin acest algoritm de cunoaștere: presupunere - verificare.

Psihoterapia nu a scăpat nici ea fenomenului de ”folclorizare”. Am identificat câteva dintre miturile care circulă în conștiința colectivă și le-am adus față în față cu faptele reale:

1. N-am nevoie de psiholog, sunt suficient de inteligent ca să-mi rezolv singur problemele. 

Toți avem punctele noastre oarbe. Inteligența n-are nimic de-a face nici cu existența acestor zone necunoscute din noi, nici cu conștientizarea lor. Un terapeut bun nu-ți va spune ce să faci sau cum să-ți trăiești viața. Nu-ți va da sfaturi ca și cum tu nu ai fi capabil să gândești soluții singur/ă. Terapeutul îți va da, în schimb, o perspectivă exterioară competentă, și te va ajuta să te descoperi pe tine însuți în așa fel încât să poți să iei decizii cât mai bune pentru tine. 

2. Terapia este pentru nebuni. 

Dimpotrivă, terapia se adresează oamenilor cu suficientă conștientizare de sine încât să-și recunoască nevoia de a primi o mână de ajutor, și cu suficientă flexibilitate mentală pentru a deprinde instrumente și tehnici cu ajutorul cărora să devină mai echilibrați.  

3. Tot ce sunt terapeuții interesați să facă este să discute despre părinții mei. 

Explorarea relațiilor familiale poate uneori să aducă clarificări esențiale ale gândurilor și comportamentelor pe care le manifestăm mai târziu în viață. Dar trecutul nu este aspectul cel mai important al terapiei. Focusul este întotdeauna asupra momentului prezent, asupra felului în care experimentezi viața aici și acum. Trecutul este adus în discuție numai pentru a îmbogăți întelegerea despre prezent. Terapia nu este nici despre învinovățirea părinților, nici despre agățarea de trecut.

4. Terapia este un fel de autoindulgență. Este pentru cei cărora le este milă de propria persoană, pentru cei cărora le place să se vaite.

De fapt, terapia este muncă serioasă. Lamentațiile nu te vor duce prea departe. Progresul în terapie apare odată cu abordarea propriei vieți și a propriei persoane cu onestitate și responsabilitate. Terapeutul te va ajuta și va fi alături de tine, dar, în cele din urmă, tu ești cel care va trebui să investească efort pentru propria evoluție.  

Citește și :

Ce se întâmplă, de fapt, în cabinetul psihologului?

Sindromul vindecării spontane cu cartea de vizită a terapeutului în mână

Terapeuții se dezvăluie. Cele mai dificile aspecte ale terapiei

Fapte si mituri despre depresie

Mituri: 

1. Munca învinge depresia. 

În realitate, munca exagerată poate fi semn de depresie, în special în cazul bărbaţilor.

2. Nu este o boală reală.  

Depresia este o problemă medicală serioasă, dar încă este confundată cu tristeţea. Dovezi biologice ale existenţei ei pot fi văzute în nivele anormale ale activităţii creierului. De asemenea, substanţele esenţiale care transportă semnalele între nervi sunt în cantităţi dezechilibrate la cei cu depresie.

3. Despresia este auto-compătimire. 

Cultura noastră admiră oamenii puternici, care fie nu își arată, fie nu își conștientizează emoțiile, şi îi respinge pe cei care par slabi. Depresia chiar este o problemă medicală, care nu are legătură cu concepte populare ca ”personalitate puternică” sau ”tărie de caracter”.

4. Ajutor înseamnă medicamente pe viaţă. 

În ciuda nebuniei cu “generaţia Prozac”, medicamentele sunt doar o parte din instrumentele de tratament. Studiile arată că psihoterapia este foarte eficientă pentru depresie, oferind rezultate care se mențin pe termen lung. Spre deosebire de pilule, psihoterapia nu are niciun efect secundar neplăcut.

5. Oamenii cu depresie plâng în continuu. 

Nu mereu. Unii oameni nu plâng sau nu se arată trişti când sunt deprimaţi, în schimb sunt “goliţi” emoţional şi se simt fără valoare şi nefolositori.

6. Depresia face parte din procesul de îmbătrânire. 

Mulţi oameni trec prin procesul de îmbătrânire fără să devină deprimaţi. Însă când apare depresia, ea se manifestă sub forma unor simptome vagi: mâncarea nu mai are gust, durerile se agravează, apare insomnia.

7. Vorbitul înrăutăţeşte lucrurile. 

Dimpotrivă, sunt multiple forme de psihoterapie care dau rezultate palpabile.

8. Adolescenţii sunt prin natura lor nefericiţi. 

Deşi mulţi adolescenţi au schimbări de dispoziție şi se arată atrași de “partea întunecată” a vieții, tristeţea prelungită, iritabilitatea, neplăcerea în activităţile odată preferate, apariţia bruscă a notelor  mici  nu sunt de trecut cu vederea.

Fapte dovedite:

1. Oricine poate suferi de depresie. Depresia este de 2 ori mai des întâlnită la femei decât la bărbaţi, dar poate doar pentru că femeile sunt mai dornice să caute ajutor. Este de obicei sesizată începând cu post-adoloscenţa, dar un episod poate să apară la orice vârstă. Experienţele prin care trecem pot declanşa depresia sau ea poate aparea din senin.

2. Bărbaţii cu depresie sunt greu de recunoscut. Asta pentru că bărbaţii nu sunt obişnuiţi să vorbească despre sentimentele lor şi unii bărbaţi cu depresie nu par trişti sau căzuţi. În schimb, ei se arată ca fiind iritabili, furioşi sau agitaţi. Sau se refugiază în alcool şi droguri.

3. Apare gradual, pe nesimţite. Un tip de depresie, numită distimie, poate dura ani de zile ca boală cronică şi pe nesimţite îi erodează celui care suferă relaţiile şi cariera.

4. Istoria familială nu e destin. Chiar dacă cei din familia personală au suferit de depresie, nu vei suferi şi tu în mod obligatoriu, deşi există o predispoziţie în această direcţie.

5. Nu orice tristeţe este depresie. Unele evenimente din viaţa provoacă tristeţe sau dezamăgiri dar nu devin depresie clinică. Este normal să apară durerea după moartea cuiva drag, după divorţ, după pierderea job-ului sau aflarea unui diagnostic de boală serioasă. Un indiciu de identificare a nevoii de tratament: tristeţea este constantă, zilnic, şi pe parcursul întregii zile.  (www.webmd.com)

Ne poți contacta:

Florentina Lăscuț – Psihoterapeut Gestalt

Telefon: 0728 100 912,

E-mail: lascutflorentina@yahoo.com

Monica Manu – Consilier Terapie Cognitiv-Comportamentală

Telefon: 0745 152 808,

E-mail: manumonica08@gmail.com