Toți avem zona noastră de confort.
Mai largă sau mai restrânsă, cu granițe rigide sau flexibile, este în același timp rezidență de vacanță și refugiu în vreme de exil.
Asta nu înseamnă că zona de confort este, neapărat, și confortabilă. Teritoriul ei este delimitat de acele situații care nu ne sperie și nu ne solicită peste măsură pentru că le cunoaștem mult prea bine, ne-am obișnuit cu ele, ne-am desensibilizat la eventualele lor riscuri.
Pe cât de familiare și confortabile sunt pentru noi, aceleași situații pot fi catastrofale pentru alții.
O viață liniștită și retrasă, cu minimum de activități, este posibil să fie raiul confortului pentru un introvertit contemplativ, în timp ce pentru un energic împătimit de adrenalină să fie o tortură (mult prea) lentă. A-l pune pe cel care aleargă permanent dintr-o activitate în alta să stea o vreme cu el însuși și gândurile sale ar fi o dovadă de cruzime.
Poate că nu ne este la îndemână să credem că și anxietatea sau depresia pot fi o zonă de confort la fel de acceptabilă. Sunt oameni cărora le vine mai ușor să se îngrijoreze permanent, decât să își asume riscul de a nu-și imagina toate nenorocirile posibile. Există, din nefericire, oameni pentru care depresia este o plapumă cu spini - e dureroasă, dar îi apără de riscul de a se mobiliza pentru ceva și a fi apoi dezamăgiți.
Progresul presupune un oarecare ”deranj” inițial, o ieșire relativ riscantă din zona de confort. Dar de aici vin îmbogățirea experienței, sentimentul intens de a fi viu, încrederea în sine, varitetatea vieții.
A face pași prea mari, necântăriți și nu la timpul potrivit aduce riscul de a sări direct în zona unde stăpânește panica. Apar confuzia, disperarea, dorința de a da înapoi și, în cazuri foarte grave, chiar traumatizarea. Schimbarea nu se face organic, coerent, sau nu se face deloc.
Paradoxal, ajunși în zona de panică nu vom face decât să restrângem și să întărim și mai mult granițele zonei de confort.
Situația cea mai tristă și mai păguboasă pentru dezvoltarea unei persoane este aceea în care, pe lângă niște limite prea dure ale confortului, zona de risc suportabil este extrem de îngustă sau chiar inexistentă. În cazul lor, imediat ce o schimbare este pe cale să apară în starea de lucruri familiară, se declanșează panica extremă.
Tu cum stai cu deplasarea prin aceste teritorii?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu