Despre lacrimi

Lacrimi ale începuturilor și sfârșiturilor (văzute la microscop). Foto: Rose Lynn Fisher 

”Lacrimile sunt manifestarea celui mai primar limbaj al nostru, în momente la fel de neînduplecate ca moartea, la fel de fundamentale ca foamea și la fel de complexe ca un ritual de trecere. Lacrimile sunt mărturii ale vieții noastre interioare care își inundă țărmurile, revărsându-se în conștiință. Spontane și dincolo de cuvinte, ele ne livrează posibilității de reechilibrare, reunire, catharsis: eliberând lacrimi, eliberându-ne din vechea piele. Este ca și cum fiecare dintre lacrimile noastre poartă un microcosmos al experienței umane colective, ca o picătură dintr-un ocean.” Rose Lynn Fisher 

Deși compuse din aceleași ”ingrediente” - apă, proteine, minerale, hormoni, anticorpi și enzime - lacrimile născute din emoții sau experiențe diferite arată, privite la microscop, ca universuri diferite. 

Lacrimi de durere, doliu (văzute la microscop). Foto: Rose Lynn Fisher

Pentru mai multe imagini: http://rose-lynnfisher.com/tears.html

Fapte si mituri despre depresie

Mituri: 

1. Munca învinge depresia. 

În realitate, munca exagerată poate fi semn de depresie, în special în cazul bărbaţilor.

2. Nu este o boală reală.  

Depresia este o problemă medicală serioasă, dar încă este confundată cu tristeţea. Dovezi biologice ale existenţei ei pot fi văzute în nivele anormale ale activităţii creierului. De asemenea, substanţele esenţiale care transportă semnalele între nervi sunt în cantităţi dezechilibrate la cei cu depresie.

3. Despresia este auto-compătimire. 

Cultura noastră admiră oamenii puternici, care fie nu își arată, fie nu își conștientizează emoțiile, şi îi respinge pe cei care par slabi. Depresia chiar este o problemă medicală, care nu are legătură cu concepte populare ca ”personalitate puternică” sau ”tărie de caracter”.

4. Ajutor înseamnă medicamente pe viaţă. 

În ciuda nebuniei cu “generaţia Prozac”, medicamentele sunt doar o parte din instrumentele de tratament. Studiile arată că psihoterapia este foarte eficientă pentru depresie, oferind rezultate care se mențin pe termen lung. Spre deosebire de pilule, psihoterapia nu are niciun efect secundar neplăcut.

5. Oamenii cu depresie plâng în continuu. 

Nu mereu. Unii oameni nu plâng sau nu se arată trişti când sunt deprimaţi, în schimb sunt “goliţi” emoţional şi se simt fără valoare şi nefolositori.

6. Depresia face parte din procesul de îmbătrânire. 

Mulţi oameni trec prin procesul de îmbătrânire fără să devină deprimaţi. Însă când apare depresia, ea se manifestă sub forma unor simptome vagi: mâncarea nu mai are gust, durerile se agravează, apare insomnia.

7. Vorbitul înrăutăţeşte lucrurile. 

Dimpotrivă, sunt multiple forme de psihoterapie care dau rezultate palpabile.

8. Adolescenţii sunt prin natura lor nefericiţi. 

Deşi mulţi adolescenţi au schimbări de dispoziție şi se arată atrași de “partea întunecată” a vieții, tristeţea prelungită, iritabilitatea, neplăcerea în activităţile odată preferate, apariţia bruscă a notelor  mici  nu sunt de trecut cu vederea.

Fapte dovedite:

1. Oricine poate suferi de depresie. Depresia este de 2 ori mai des întâlnită la femei decât la bărbaţi, dar poate doar pentru că femeile sunt mai dornice să caute ajutor. Este de obicei sesizată începând cu post-adoloscenţa, dar un episod poate să apară la orice vârstă. Experienţele prin care trecem pot declanşa depresia sau ea poate aparea din senin.

2. Bărbaţii cu depresie sunt greu de recunoscut. Asta pentru că bărbaţii nu sunt obişnuiţi să vorbească despre sentimentele lor şi unii bărbaţi cu depresie nu par trişti sau căzuţi. În schimb, ei se arată ca fiind iritabili, furioşi sau agitaţi. Sau se refugiază în alcool şi droguri.

3. Apare gradual, pe nesimţite. Un tip de depresie, numită distimie, poate dura ani de zile ca boală cronică şi pe nesimţite îi erodează celui care suferă relaţiile şi cariera.

4. Istoria familială nu e destin. Chiar dacă cei din familia personală au suferit de depresie, nu vei suferi şi tu în mod obligatoriu, deşi există o predispoziţie în această direcţie.

5. Nu orice tristeţe este depresie. Unele evenimente din viaţa provoacă tristeţe sau dezamăgiri dar nu devin depresie clinică. Este normal să apară durerea după moartea cuiva drag, după divorţ, după pierderea job-ului sau aflarea unui diagnostic de boală serioasă. Un indiciu de identificare a nevoii de tratament: tristeţea este constantă, zilnic, şi pe parcursul întregii zile.  (www.webmd.com)

Ne poți contacta:

Florentina Lăscuț – Psihoterapeut Gestalt

Telefon: 0728 100 912,

E-mail: lascutflorentina@yahoo.com

Monica Manu – Consilier Terapie Cognitiv-Comportamentală

Telefon: 0745 152 808,

E-mail: manumonica08@gmail.com

Sensul vietii

Una din cele mai frumoase prezentari despre sensul vietii, de Andrei Plesu.

 1. O viaţă în cuprinsul căreia întrebarea cu privire la sensul vieţii nu survine niciodată e o viaţă fără sens autonom. Viaţa tinde să aibă sens, deîndată ce îţi pui problema sensului ei. Sau: a reflecta asupra sensului vieţii poate fi, în sine, un sens de viaţă.

2. Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să se substituie faptului de a trăi. Ea trebuie să însoţească existenţa, nu să o suspende. Cu alte cuvinte, întrebarea cu privire la sensul vieţii nu trebuie să devină singurul conţinut de viaţă al celui care şi-o pune. Fără întrebarea cu privire la sensul vieţii, viaţa devine un fapt statistic. Dacă însă întrebarea devine inflaţionară, viaţa devine o subspecie a stuporii.

3. Dacă, prin absurd, un geniu, un sfînt sau un zeu ar face o afirmaţie generală cu privire la sensul vieţii (o propoziţie asertotică, univocă, de tipul „Sensul vieţii este X“), ceea ce ar urma ar fi moartea termică a sufletelor. S-ar ajunge la reţetar şi directivă. Nu ne-ar rămîne decît execuţia mecanică, stahanovismul etic, înregimentarea. Toţi am porni în turmă către un sens comun, fără mister şi fără chip. Nu există sens de viaţă colectiv.

4. Nimeni nu se poate pronunţa pertinent asupra sensului vieţii altuia. Căutarea şi împlinirea unui sens de viaţă e o întreprindere strict personală. Fiecare viaţă are sensul ei particular, datele ei irepetabile, orizontul ei unic de realizare.

5. Nu poţi primi un sens de viaţă din afara ta. Nimeni nu poate da altuia un sens de viaţă şi nu se poate impune ca sens de viaţă al altuia. În general, sensul unei vieţi nu e ceva care „se dă“ sau pe care ţi-l dai (Noica: „Spui că viaţa n-are sens? Cu atît mai bine: dă-i tu unul!“). A-ţi „da“ un sens înseamnă a evacua episodul esenţial al constituirii sensului: căutarea. Sensul trebuie găsit, nu confecţionat, propus experimental, definit pedagogic.

6. Confuzia curentă care afectează dezbaterea despre sensul vieţii este confuzia dintre „sens“ şi „program“. Majoritatea oamenilor înclină să creadă că un onorabil program de viaţă (întemeierea unei familii, realizarea profesională, datoria faţă de comunitate etc.) are substanţa necesară pentru a se constitui în sens de viaţă. În realitate, e vorba de simple „obiective“, rezonabile, a căror împlinire lasă nerezolvată problema sensului, dacă nu cumva o amplifică în mod dramatic. Întrebarea cu privire la sensul vieţii apare, în toată spectrala ei nuditate, deîndată ce (şi tocmai pentru că) ţi-ai îndeplinit toate obiectivele.

7. Întrebarea cu privire la sensul vieţii nu are decît de cîştigat de pe urma întîrzierii răspunsului. E preferabil să trăieşti îndelung, sub febrilitatea întrebării, decît sub geometria plată a unui răspuns pripit. Cînd răspunsul apare prompt în imediata vecinătate a întrebării, înţelepciunea se retrage, ironic, îndărătul unei ideologii.

(articol preluat din revista "Dilema veche", Anul VI, nr.264 - 06 martie 2009)

Terapeuţii se dezvăluie: Cele mai dificile aspecte ale terapiei

  ●  "Pentru mine, cea mai grea parte este să ştiu că terapia nu te face mereu să te simţi bine. A face un progres în terapie este interesant și semnificativ, atât pentru mine cât și pentru clientul meu. Cu toate acestea, pentru a ajuta clientul să devină conștient, uneori e necesar să fii curajos și neînfricat. Susţinerea clientului pentru reamintirea unor experiențe dureroase sau pentru schimbarea unui stil de comportament poate deveni plină de încercări dificile, chiar copleșitoare.
Terapia reduce simptomele şi ajută să te simţi mai bine, dar e benefic de știut că drumul poate fi, uneori, cu hopuri. Este greu pentru mine să fiu martor la durerea prin care trec clienţii mei, chiar dacă știu că experiența va da rezultate importante."( Deborah Serani, Psy.D)

 ●  "Unul dintre cele mai provocatoare aspecte din terapie este echilibrarea balanţei între a-i întâlni pe clienţi acolo unde sunt şi încurajarea lor să crească. Este dificil când clienţii se concentrează pe ceilalţi (pe care nu-i pot controla) şi continuă să se învârtă într-un cerc limitativ. În aceste momente trebuie să-mi reamintesc să renunţ la ceea ce nu pot controla, cum ar fi reacţiile clienţilor, comportamentul lor, progresul lor. Deseori mă gândesc la rugăciunea “Doamne, dă-mi puterea să accept ceea ce nu pot controla, curajul să schimb lucrurile pe care le pot schimba şi înţelepciunea de a face diferenţa între ele." ( John Duffy, Ph.D)

●  "Pentru mine, cea mai grea parte din terapia cu un client este să mă asigur că nu mă consum emoţional peste limitele mele.  Mă străduiesc să fiu pe deplin prezentă cu clienţii mei, să ascult cu atenție și să simt ceea ce simt ei. Relația terapeutică este cheia pentru a ajuta clientul să facă schimbarea, și este plină de satisfacții pentru că ajung să-i cunosc pe acești oameni minunați într-un mod profund și intim. Cu toate acestea, ea poate fi, de asemenea, foarte consumatoare de energie. Într-o perioadă lucram multe ore pe zi și ajungeam acasă epuizată, cu puțină energie pentru nevoile familiei mele. Dar acum am zile de lucru mai scurte şi asta mă ajută la menținerea nivelului crescut de energie." ( Christina G. Hibbert, PsyD)

 ● "Îmi place procesul de terapie, mai ales când este orientat în jurul creșterii și întăririi. Cea mai grea parte pentru mine și probabil şi pentru clienții mei, este de a crea mișcare printre patternurile înrădăcinate şi dezadaptative de gânduri și credințe. Ne-am creat aceste patternuri la o vârstă fragedă, și, fără îndoială, ele au servit unui scop pentru un timp, uneori pentru ani sau zeci de ani.
Dar este foarte dificil să renunţăm la ele când nu ne mai servesc nevoilor, sau când ne inhibă creșterea. Este nevoie de putere,  hotărâre şi un pic de încredere în proces pentru a le putea da drumul. Când acest lucru se întâmplă, în cele din urmă, pentru un client, este momentul cel mai plin de satisfacții pentru mine." (  Joyce Marter, LCPC)


Ne poți contacta:
Florentina Lăscuț – Psihoterapeut Gestalt
Telefon: 0728 100 912,
E-mail: lascutflorentina@yahoo.com

Monica Manu – Consilier Terapie Cognitiv-Comportamentală
Telefon: 0745 152 808,
E-mail: manumonica08@gmail.com

Ce să fac la psiholog? 5 ponturi utile

Terapeuţii au un mare avantaj în cabinet: au citit grămezi de cărţi şi au petrecut mii de ore învăţând despre ce se face într-o şedinţă. Clienţii trebuie să înveţe de la zero şi de aceea mai jos am menţionat câteva ponturi care să-i ajute când sunt în şedinţa de terapie.

1. Fii atent la Relaţie: poate te gândeşti să închei, sau te-ai simţit furios după ultima întâlnire, eşti îngrijorat despre ceea ce ar putea gândi despre tine, ai avut vise cu terapeutul. Aceste aspecte ce ţin de relaţie au maximă prioritate pentru că au impact în toate celelalte aspecte ale terapiei. Comunică-le fără grijă terapeutului. Dacă ai de-a face cu un profesionist, el va putea să primească informațiile tale cu deschidere și bunăvoință și va ști să le folosească în așa fel încât să întărească alianța dintre voi. Dacă simți că terapeutul dă înapoi, este defensiv, se justifică prea mult sau chiar nu acceptă o critică sau o dificultate în relația voastră, poți să îi comunici chiar și asta. Dacă nici așa nu răspunde cu deschidere, ai libertatea de a lua în calcul varianta schimbării cu alt terapeut.
2. Ce îmi doresc? Cum mă simt? Aceste 2 întrebări sunt de bază pentru cei care se simt blocaţi în terapie. Daca te simţi pierdut şi nu ştii despre ce să vorbeşti, revizuieşte aceste întrebări şi vei găsi suficient material de abordat în şedinţă.
3. Întreabă orice: Clienţii uneori îşi cenzurează întrebările pentru că se gândesc că întrebatul este împotriva regulilor. Ai libertatea să întrebi tot ce doreşti, lasă-l pe terapeut să-şi explice limitele. Vrei să afli un detaliu personal, o opinie profesională sau o explicaţie pentru ceva ce a făcut sau zis? Întreabă. Poate că nu vei primi un răspuns direct dar vei primi o explicaţie pentru acest lucru şi vei putea învăţa ceva despre tine pe parcursul acestui proces.
4. Exprimă-ţi gândurile ciudate: Terapia este acel loc unde gândurile ciudate sunt acceptate. De fapt, cu cât mai neobişnuite cu atât mai bine. Ai o reacţie impulsivă? Spune. Ai flash-uri care-ţi trec prin minte? Vorbeşte despre ele. Zicala “unele lucruri trebuie rămase nespuse” nu se aplică aici aşa că vorbeşte deschis şi s-ar putea să înveţi ceva interesant.
5. Fii atent la terapeutul tău: Nu doar cine e, dar şi ce îţi imaginezi tu că e. Şi ce îţi imaginezi că simte referitor la tine. Vorbeşte despre relaţia voastră în detaliu pentru a vedea cum proiecţiile tale îţi influenţează această relaţie si chiar şi celelalte relaţii.  (dupa Ryan Howes)

      

      Ne poți contacta:
Florentina Lăscuț – Psihoterapeut Gestalt
Telefon: 0728 100 912,
E-mail: lascutflorentina@yahoo.com

Monica Manu – Consilier Terapie Cognitiv-Comportamentală
Telefon: 0745 152 808,
E-mail: manumonica08@gmail.com

Sindromul vindecării spontane cu cartea de vizită a terapeutului în mână

”Nu știu de ce n-am făcut asta mai devreme” a spus un client, la a doua ședință de consiliere psiho. Cuvinte foarte diferite de cele cu care a deschis prima noastră întâlnire. Îmi spusese atunci că i se pare că a venit degeaba, realizând pe drum că nu are de fapt probleme, că se simte bine, capabil de orice provocare. 

Și nu e un caz unic. Sunt cercetări care arată că peste jumătate dintre cei care intenționează să intre în cabinetul unui psiholog renunță chiar înainte de prima întâlnire. (Restul de până la două treimi abandonează prematur, după două, trei sedințe.) 

Îi spun, în glumă, ”Sindromul vindecării spontane cu cartea de vizită a terapeutului în mână”. (Un nume mult prea lung, nu s-ar califica nicicând pentru un manual de diagnostic.) Și nu pot contesta că, uneori, chiar asta se întâmplă. Plasticitatea extraordinară de care poate da dovadă ”psyche” face posibile și astfel de miracole. 

Privind celelalte cazuri există, în literatura psiho, nenumărate ipoteze. Odată, că schimbarea provoacă oarecare spaimă și-n orice caz e incomodă. Apoi, ne vine greu să ne deconspirăm în fața altora și încă și mai greu să ne cunoaștem pe noi înșine. O minimă responsabilitate pentru cum actionăm nu vine întotdeauna la îndemână. În topul listei: ne este teamă că vom părea ”nebuni” în ochii proprii sau ai anturajului, ne este rușine sau penibil să admitem că ne-ar prinde bine un ajutor. Situația pare gri dar, pentru mine, tabloul este incomplet până aici.

Momentul acela în care, indiferent din ce motiv, îți spui că te descurci și singur este momentul în care, fără să-ți dai seama, ai apelat la reziliența ta, ți-ai activat resursele de a face față și tendința naturală către echilibru. Vezi soluții la care nu te-ai gândit până atunci, îți amintești că poți să apelezi la prieteni, găsești în tine rezerve de speranță.

Când inconfortul de-a apela la psiholog îți schimbă perspectiva asupra vieții astfel încât te vezi stăpânul și nu datornicul problemelor tale, profită din plin de acest moment. Păstrează, conștientizează acea trăire, și vei surprinde ce înseamnă experiența vindecării, echilibrul pe care-l căutăm și în ședințele de terapie. 

Și dacă observi, în timp, că îți e greu să iți păstrezi această perspectivă, dacă constați că vechile bătăi de cap revin și tu nu mai găsești resurse să le pui la locul lor, recheamă experiența rezilienței tale, devino conștient că poți și singur și.. fă o vizită la psiholog. E un paradox, știu, dar funcționează.

Ne poți contacta:
Florentina Lăscuț – Psihoterapeut Gestalt
Telefon: 0728 100 912,
E-mail: lascutflorentina@yahoo.com

Monica Manu – Consilier Terapie Cognitiv-Comportamentală
Telefon: 0745 152 808,
E-mail: manumonica08@gmail.com