Mituri si fapte despre terapie

1. Mit:Totul este despre mama ta. Deşi informaţiile despre trecutul tău pot fi importante, terapeuţii actuali se concentrează mai mult pe prezent şi pe rezolvarea problemelor din prezent.
2. Mit: Terapia este pentru oameni bolnavi. Deşi a pornit ca tratament pentru tulburările psihice severe, între timp a devenit un instrument la care pot apela în special cei motivaţi şi cu resurse, mai degrabă decat cei slabi, neputincioşi. 
3. Fapt: Terapia este pentru viaţa de zi cu zi. Primind o mana de ajutor referitor la sarcinile vieţii de zi cu zi vei funcţiona mai eficient si cu mai multă bucurie. 
4. Mit: Vei ramane în terapie pentru totdeauna. În realitate multe dintre probleme pot fi rezolvate în câteva săptămâni/luni. Îţi poti reduce nivelul de stres şi de anxietate, îţi poţi îmbunătăţi relaţiile, poţi dormi mai bine, poţi dobândi obiceiuri sănătoase, poţi deveni eficient în atingerea scopurilor.
5. Mit: Terapeuţii doar ascultă. Deşi ascultarea activă are un rol important, nu vei fi întrebat doar „cum te simţi” ci vei primi întrebări ţintă legate de obiectivele tale, vei primi teme pentru acasă, vei primi feed-back, vei fi informat cu privire la aspecte importante legate de sănătatea vieţii.
6. Mit: Terapia de cuplu este pentru cei alfaţi în pragul divorţului. În realitate terapia e mult mai eficientă când relaţia de cuplu nu este în situaţie de criză şi cei doi pot accepta mai uşor diferenţele dintre ei. Una dintre greşelile pe care cuplurile le fac este tocmai faptul că aşteaptă prea mult până să apeleze la consiliere.
7. Mit: Toate terapiile şi toţi terapeuţii sunt la fel. Există diferite tipuri de terapii care au structură şi abordări diferite, la fel cum şi terapeuţii au stiluri, abilităţi şi abordări diferite.
8. Mit: Terapia este scumpă. Terapia este văzută de multe ori ca un lux însă este suficient să fii motivat/ă să lucrezi şi să faci schimbările necesare de-a lungul a câtorva şedinţe astfel încât costurile să fie uşor manageriate.
9. Fapt: Terapia poate fi confortabilă. Dacă ai refuzat să apelezi la terapie pentru că nu ai suficient timp, află că multe cabinete au program prelungit seara, sau în week-end sau oferă şedinţe on-line.

Superputerile secrete ale mamelor

Probabil mulţi dintre voi aţi fost surprinşi să vedeţi în reclama despre „Cel mai dificil job din lume” (unde cerinţele sunt: lucrul în picioare, 135 de ore pe săptămână, fără pauze sau dormit, poţi mânca doar după ce asociatul tău termina de mâncat, nu eşti plătit, nu ai vacanţe) că există persoane care au deja un astfel de job, mamele noastre. http://www.youtube.com/watch?v=HB3xM93rXbY

De foarte mult timp se vorbeşte de această legătură specială, însuşi Carl Jung scria că primul arhetip pe care-l construim vine de la mamele noastre, ceea ce înseamnă că înainte de a exista „sinele” există "mama". În aproape fiecare cultură există un cuvânt informal similar pentru mamă - ma, mom, mommy, mama. Pe masura ce copilul îşi ia pauze de respirat pe timpul alăptării sunetul care iese este mamamamama.

O altă conexiune primară are loc prin simţul mirosului. Într- un studiu, mai mult de 90% din mame au fost capabile să-şi identifice copilul prin miros numai după ce au petrecut 10 minute cu ei. După o oră procentul a crescut la100%. Un studiu separat a arătat că, atunci când copiii miros laptele mamei lor, și nu al alteia, ei deveni calmi si experimentează mai puţină durere. Alăptatul eliberează un val enorm de oxitocină (hormonul dragostei), unul dintre cei mai puternici hormoni din organism.

Într-un studiu recent condus de Pilyoung Kim de la Institutul Naţional de Sănătate Mintală din SUA s-a constatat că volumul de materie cenușie a mamelor a crescut cu o cantitate mică, dar semnificativă, în diferite părți ale creierului în termen de câteva luni până la naştere. Este vorba de acele zone din creier legate de motivație și comportament. Aceasta este o demonstrație extraordinară a modului cum mama se pregăteşte pentru rolul foarte important de a avea grijă de un nou-născut foarte fragil. Creierul se adaptează astfel încât mama să poată avea grijă de copil în mod natural.

 Acest studiu dovedește neuroplasticitatea creierului adulţilor și validează înţelepciunea tradiţională care spune că dragostea este transformatoare. Știm acum că agentul remarcabil din spatele acestei schimbări este oxitocina iar profunzimea și calitatea dragostei are un impact enorm asupra bunăstării adultului de mai târziu.

Legătura copiilor cu taţii, mătuşile, fraţii, bunicii sunt foarte importante dar e ceva foarte special în relaţia cu mama iar oamenii de ştiinţă au putut demostra acest lucru. (adaptat dupa Eva RitVo, MD, in psychologytoday.com)

Ce părere au taţii despre această descriere? Oare este subestimat rolul tatălui şi este încurajată deresponsabilizarea lui?

Reflecții de vacanță. Ce se întâmplă când totul ajunge să nu mai fie de ajuns?

Trăim în locuri și vremuri care ne permit existențe complexe. Activități dintre cele mai felurite, planuri dintre cele mai cuprinzătoare, relații de tot felul. Ori ne închidem în confortul casei și căutăm pe net experiențe echivalente. Posibilitățile sunt nelimitate.

De câte ori realizăm, însă, că tot ceea ce trăim se reflectă într-un loc aproape imperceptibil din noi înșine? Tot ce facem la muncă, acasă, la întâlnirile cu prietenii, în public sau în cea mai secretă intimitate facem, de fapt, și undeva înăuntrul nostru. Abia acolo experiența prinde sens și viață. Și, invers, ce se întâmplă înăuntru se suprapune peste tot ce e afară, împrumutându-i lumii culorile și înțelesul. 

Când cele două lumi – cea din afară și cea din interior – nu se ating suficient cât să facă un schimb alchimic de ”substanțe”, conștiința se îngustează și sentimentul de a fi viu se diluează. Ce e înăuntru se ofilește precum o plantă la întuneric, ce e în exterior devine tern și fragmentat. Ne plictisim. Ne pierdem simțurile. Rămânem izolați de propria existență. 

Și atunci începe căutarea.

Mai vizibili sunt cei care caută în afară - o substanță psihotropă, o pasiune nouă, o experiență diferită, o relație improbabilă, o aventură și mai periculoasă decât anterioara. Pentru o vreme, viața este din nou simțită intens. Curând, însă, efectul substanței piere și gustul noului devine fad, și iarăși apare plictiseala. Traseul lor este cel al roții mari din parcul de distracții: când foarte sus, când foarte jos, alternativ, fără oprire. 

Cei care caută înăuntru se studiază, se analizează, își pun întrebări, își dau răspunsuri. Din când în când, în urma unei revelații, ceva tresare în ei și, pentru un timp, speranța la viață se animă cu un nou elan. Consideră că s-au înțeles suficient, și nu-și explică de ce nu progresează în vreun fel. Mișcarea lor este aceea a caruselului - în jurul unei axe verticale. Tot întelegându-se, dar fără nicio diferență de nivel. 

Și dacă nu doar în afară, și dacă nu doar înăuntru, atunci unde să mai căutăm? Unde mai putem ”umbla” pentru a regăsi experiența vibrantă și constantă a faptului de a fi viu?

Un răspuns posibil se regăsește printre rânduri. L-ai remarcat deja?