De câte ori ți s-a întâmplat să cunoști o persoană nouă, un potențial partener sau prieten, și să îl vezi ca fiind atât de potrivit cu tine, în atât de multe lucruri? Ți-ai imaginat că acesta este omul de care aveai nevoie pentru ca, în sfârșit, relația să țină. Și apoi, de câte ori nu s-a întâmplat să ți se pară că, de aproape, sunt mult prea multe diferențe enervante?
Este în natura apropierii să crească vizibiliatea lucrurilor mărunte și să anuleze ”the big picture” . Ca atunci când explorezi cu piciorul un peisaj pe care întâi l-ai privit din depărtare: de la distanță vedeai doar frumusețea, de aproape începi să simți dificultatea și imprevizibilul.
Realitatea iubirii e diferită de miturile idealizate în care am crezut inițial, atunci când deschideam ochii asupra lumii.
E natural să fie astfel, și ar fi util să ne așteptăm să se întâmple de fiecare dată. Apropierea îndelungată crește sensibilitatea la anumite subiecte, predispune la iritări și criticism. Partenerii își simt propriile zone de confort solicitate permanent, chestionate și modificate. E nevoie de o adaptare continuă, iar adaptarea presupune întotdeauna o anumită doză de efort și stres.
Știind cum stau lucrurile, ne putem scuti de eventuale dezamăgiri sau renunțări pripite. Și, feriți de cutremurul emoțional al idealurilor neîmplinite, am putea cântări mai limpede dacă denivelările terenului merită traversate de dragul perspectivei sau sunt atât de adânci încât devin, ele însele, ”the big picture”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu