Când ai de-a face cu oameni, amintește-ți că nu sunt creaturi raționale, ci creaturi emoționale (Dale Carnegie)

Emoția, atunci cînd nu e cenzurată, cuprinde întregul organism într-o experiență coerentă.

Gândurile, gesturile și chiar respirația și pulsul se aliniază toate către un sens comun. Zâmbim, privim cu ochii larg deschiși și ne mișcăm cu energie sau, dimpotrivă, vorbim cu voce slabă, mișcările sunt lente și înguste, trăsăturile cad pe chip ca ramurile salciei. Iar cei din jurul nostru reflectă afectiv semnalele pe care le transmitem.

Aceasta este funcția primordială a emoției: a stabili o coerență fluidă între lumea interioară a unui organism, acțiunile acestuia și mediul exterior. Ca un flux și reflux permanent, emoția ne apropie de ce este benefic pentru noi într-un anumit moment și ne îndepărtează de ce este nociv. În același timp, expresiile emoției comunică cu cei din jurul nostru, chemându-i mai aproape sau ținându-i la distanță.

Atunci când le permitem să existe în noi fără a încerca să le modificăm, trăirile afective au beneficii clare:

• Bucuria este energia apropierii: ne orientează social, ne împinge către ceilalți, ne ușurează adaptarea, consolidează relațiile și stimulează sentimentul de încredere și siguranță.

• Frica este energia autoprotecției - adrenalina pregătește organismul pentru răspunsul de fugă sau de luptă la un pericol iminent.

• Furia delimitează în ochii celorlalți teritoriul personal ireductibil, limita de la care nu mai facem nicio concesie. Este energia dominației și a influențării, comunică celor din jur care sunt lucrurile sau resursele pe care nu suntem dispuși să le cedăm. Iar ceilalți răspund adecvat, pentru că suntem programați să ne retragem din fața expresiilor furiei.

• Tristețea este energia consolării și a vindecării. Întristatul se orientează către sine, într-o acțiune de autoreparație, iar cei din jur, irezistibil atinși de semnele tristeții, se apleacă asupra lui cu empatie și dorința de a ajuta.

• Surpriza este semnalul că avem de-a face cu o bruscă rupere de ritm, cu o schimbare radicală a  coordonatelor situației. Este energia atenției maxim focusate, a asimilării și eforturilor de a înțelege.

• Dezgustul este energia respingerii acelor lucruri de care nu vrem să ne molipsim. Își are originea în evitarea substanțelor contaminante sau otrăvitoare, dar îl putem orienta către orice situație, lucru sau persoană de care nu vrem să ne atingem. Putem simți dezgust și față de emoțiile altora, atunci când ne e teamă să nu le preluăm și noi. Ne poate dezgusta vulnerabilitatea cuiva, sensibilitatea sa, îndoiala, frica sau chiar îndrăgostirea. 

(nivelul de activare a organismului în cele 6 emoții primare: portocaliu-maxim; negru-neutru; albastru-inhibare)

Cu cât cele trei sisteme - lumea interioară, mediul exterior și comunicarea dintre ele - sunt mai armonios aliniate prin energia emoțională, cu atât sentimentul de a fi viu este mai puternic. Amorțeala sufletească sau plictisul apar când încercăm să inhibăm ceea ce simțim - indiferent că este vorba de plăcere sau durere. 

De ce avem, atunci, probleme cu emoțiile? De ce suntem învățați, de mici, să ni le reprimăm? De ce nu vrem să le simțim, de ce le ținem ascunse de ceilalți și de noi?

Pe unele le considerăm acceptabile și le alimentăm din plin, pe altele le discredităm și le înăbușim, le transformăm, le înlocuim cu altceva.

De ce le judecăm?

Dificultatea experienței rușinii

Din toată paleta largă a emoțiilor umane, poate cea mai greu de trăit, cea mai greu de simțit pe propria piele este rușinea. Literatura psihanalitică spune că, inconștient, psihicul uman este capabil să facă eforturi uriașe pentru a nu simți rușine: plecând de la a înlocui rușinea cu orice altă trăire afectivă mai acceptabilă (furie, frică, amorțire, depresie, tot soiul de fobii sau nevroze) și ajungând, în cazurile cele mai grave, până la autodistrugere (fizică sau simbolică).

Restul emoțiilor se referă la raportul dintre sinele care simte și un obiect exterior. Oricât de dureroase ar fi, în general ele pot fi tolerate din acest motiv. Ruşinea, în schimb, este o atitudine a sinelui față de sine însuși. Mai mult, este o atitudine negativă a sinelui față de sine însuși. Strâns înrudită cu vina, dar diferită într-un mod esențial: în timp ce vina este o atitudine negativă față de un gest sau un comportament propriu (”am făcut ceva rău sau greșit”), rușinea este respingerea unei trăsături proprii, sau chiar a propriei persoane în întregime (”eu însumi sunt rău sau greșit”). 

Rușinea este un fel de autodescalificare din statutul de ființă umană care are o anumită valoare, care merită din partea celorlalți suport: respect, atenție, înțelegere, iertare, iubire chiar. Când o persoană experimentează rușinea, este pentru că ori percepe în mod real ori își imaginează o lipsă de suport a întregii sale ființe din partea celorlalți. În același timp, își retrage propriul sprijin de sine, provocând o rupere internă. Ca și cum se lasă pe sine însuși în pom, și pomul în aer. 

Tocmai de aceea, rușinea se asociază cu retragerea, cu ascunderea, cu acoperirea ochilor sau coborârea privirii. Rușinea înseamnă ruperea legăturilor cu ceilalți, și mai ales cu sine. Persoana rușinată se retrage din experiență, se retrage din contactul vizual și emoțional cu ceilalți - deși chiar acest contact este, atunci când e autentic, tratamentul pentru rușine. Tocmai în acest lucru constă caracterul paradoxal al acestei emoții complicate: rușinea se vindecă prin intimitate sau apropiere sufletească, dar tot rușinea este cea care împiedică persoana să poată accepta contactul emoțional autentic. 

Ruperea legăturilor cu sine duce la o înstrăinare de propria persoană. Experiențe proprii, dorințe, sentimente, scopuri de viață, tot ce declanșează rușinea va fi trecut în zona necunoscută și neconștientizată a ființei, chiar cu prețul neîmplinirii personale. Și nu doar lucrurile care ne trezesc rușinea vor fi ținute în afara conștiinței, ci, în anumite cazuri, chiar rușinea însăși. Pentru că există și o rușine de rușine, sau frică de rușine, fapt care îngreunează și mai mult atingerea acestei zone dureroase a personalității și, eventual, vindecarea ei.

Inamicul din umbră: credințele iraționale

Credințele iraționale reprezintă o serie de convingeri cu caracter rigid, care se formează mai ales în copilărie: fie în urma relațiilor cu părinții și cu alte persoane semnificative (frați, profesori, colegi), fie pur și simplu ca o consecință a stilului infantil de a gândi lumea - creativ, dar în același timp dihotomic, disproporționat, incapabil de nuanțare, atribuind greșit cauzele evenimentelor. 

Pentru că nimeni nu are grijă să ne învețe cum si în ce fel ne putem revizui credințele infantile, ele se perpetuează la vârsta adultă sub forma ascunsă a unor atitudini inconștiente. 

Problemele apar atunci când aceste atitudini inconștiente ne conduc atât gândurile, cât și comportamentele și modul în care ne raportăm la propria persoană și la ceilalți. Când se activează acest tipar învechit de funcționare, fie ne simțim noi înșine ca un copil neajutorat pe lângă cei din jurul nostru, fie chiar ei ne percep comportamentul ca fiind imatur. 

Iată o parte din aceste tipuri de credințe iraționale pe care le purtăm cu noi într-un mod inconștient și care se activează mai ales atunci când avem de-a face cu un eveniment semnificativ. Tu te regasesti printre aceste afirmatii?

1. Oamenii au nevoie de aprobare şi dragoste de la aproape toate persoanele pe care le consideră importante;

2. Pentru a fi o persoană de valoare trebuie să fii perfect competent şi adecvat în aproape toate domeniile;

3. Cei care îţi care greşesc trebuie să fie pedepsiţi pentru greşelile lor;

4. Este groaznic dacă lucrurile nu sunt cum aş dori să fie;

5. Tulburarea emoţională provine din presiunea exterioară şi nu-mi pot controla sau schimba sentimentele;

6. Ar trebui să-mi fie foarte frică de evenimentele incerte sau potenţial periculoase;

7. Este mai uşor să eviţi dificultăţile vieţii decât să le faci faţă;

8. Noi avem nevoie să fim dependenţi de cineva mai puternic decât noi înşine;

9. Evenimente din trecutul nostru ne influenţează prezentul iar noi nu mai putem schimba nimic în legătură cu aceste evenimente;

10. Oamenii şi lucrurile ar trebui să fie mai buni (e) decât sunt, aşa cum sunt ele sunt groaznice;

11. Trebuie să existe o soluţie perfectă la problemele cu care mă confrunt.

Autorii Howard Kassinove, Richard Crisci şi Solomon Tiegerman au realizat un inventar al ideilor și atitudinilor care se pot naște din aceste credințe iraționale. Scopul lor a fost acela de a descoperi, prin intermediul acestor idei, acele convingeri inconștiente pe care le aducem cu noi din trecut și care ne influențează într-un mod negativ emoțiile și comportamentul. 

Un scor mare la acest inventar indică o predispoziție pentru depresie.

Instrucţiuni: Care este opinia ta cu privire la următoarele afirmaţii folosind scala de mai jos:

            Acord

            Nesigur

            Dezacord

1. Oamenii au nevoie de dragoste şi aprobare de la aproape toţi cei pe care îi consideră importanţi.

2. Simt că sunt o persoană incapabilă când nu fac lucrurile la fel de bine ca şi prietenii mei.

3. Criminalii trebuie să fie sever pedepsiţi pentru greşelile lor.

4. Este groaznic când lucrurile nu sunt în felul în care îmi doresc să fie.

5. Câteodată, persoanele din familia mea mă fac foarte furios.

6. Sunt constant îngrijorată că mi se întâmplă accidente grave.

7. Este mai uşor să amân unele responsabilităţi şi dificultăţi decât să le fac faţă direct.

8. Devin supărat când nu este nimeni care să mă ajute să mă gândesc la problemele dificile.

9. Mă deranjează să recunosc că unele din gândurile pe care le am, de mult timp sunt neschimbate.

10. Ar trebui să mă supăr pentru problemele şi dificultăţile altor persoane.

11. Îmi este frică de faptul că nu găsesc cea mai bună cale pentru a fi de acord cu superiorii mei.

12. Devin supărat când altor oameni nu le place felul în care arăt şi îmi critică stilul de îmbrăcăminte.

13. A fi o persoană de valoare înseamnă să fii perfect adecvat şi competent în aproape toate lucrurile.

14. Duşmanii tăi ar trebui să sufere şi să plătească pentru acţiunile lor rele.

15. Devin supărat şi furios când planurile mele merg rău.

16. Nefericirea este cauzată de oamni şi evenimentele din jurul nostru şi nu avem aproape deloc controlul asupra lor.

17. Sunt frecvent îngrijorat că mă voi îmbolnăvi grav.

18. Devin foarte anxios şi încerc să mă opresc când trebuie să fac faţă sarcinilor dificile, ca de exemplu când trebuie să dau veşti proaste cuiva.

19. Noi avem nevoie să fim dependenţi de alţii, şi anume de cineva mai puternic decât noi înşine.

20. Devin depresiv când realizez că nu voi fi niciodată capabil să schimb ceva din obiceiurile mele.

21. Devin foarte trist când aud că cineva pe care-l cunosc este foarte bolnav.

22. Este groaznic că nu pot găsi soluţia corectă ori perfectă pentru problemele mele.

23. Când sunt la o petrecere mă simt foarte rău dacă unii cunoscuţi de-ai mei nu vin să mă salute.

24. Mă simt stângaci şi fără valoare când am un eşec la şcoală (serviciu).

25. Oamenii care sunt foarte răi şi imorali ar trebui să fie învinovăţiţi şi pedepsiţi.

26. Mă simt furios şi respins când opiniile şi ideile mele nu sunt acceptate.

27. Nu mă pot simţi decât respins şi trist când ceilalţi nu mă sprijină.

28. Când ceva este periculos şi cauzează o îngrijorare mare, ar trebui să ne gândim mereu la posibilitatea apariţiei ei.

29. În timp ce devin nervos, evit situaţiile în care va trebui să iau decizii dificile.

30. Devin anxios şi simt nevoia să fiu ajutat de alţii atunci când trebuie să mă confrunt singur cu responsabilităţile dificile.

31. Multe evenimente din trecutul meu mă afectează puternic, astfel încât este imposibil să le schimb.

32. Devin copleşit de emoţie când văd persoane cu retard.

33. Sunt îngrijorat că nu găsesc soluţia corectă la problemele mele de la şcoală (serviciu).

Pentru interpretarea chestionarului, trimiteti-ne rezultatele voastre la adresa de mail terapiepsiho@gmail.com