Dificultatea experienței rușinii

Din toată paleta largă a emoțiilor umane, poate cea mai greu de trăit, cea mai greu de simțit pe propria piele este rușinea. Literatura psihanalitică spune că, inconștient, psihicul uman este capabil să facă eforturi uriașe pentru a nu simți rușine: plecând de la a înlocui rușinea cu orice altă trăire afectivă mai acceptabilă (furie, frică, amorțire, depresie, tot soiul de fobii sau nevroze) și ajungând, în cazurile cele mai grave, până la autodistrugere (fizică sau simbolică).

Restul emoțiilor se referă la raportul dintre sinele care simte și un obiect exterior. Oricât de dureroase ar fi, în general ele pot fi tolerate din acest motiv. Ruşinea, în schimb, este o atitudine a sinelui față de sine însuși. Mai mult, este o atitudine negativă a sinelui față de sine însuși. Strâns înrudită cu vina, dar diferită într-un mod esențial: în timp ce vina este o atitudine negativă față de un gest sau un comportament propriu (”am făcut ceva rău sau greșit”), rușinea este respingerea unei trăsături proprii, sau chiar a propriei persoane în întregime (”eu însumi sunt rău sau greșit”). 

Rușinea este un fel de autodescalificare din statutul de ființă umană care are o anumită valoare, care merită din partea celorlalți suport: respect, atenție, înțelegere, iertare, iubire chiar. Când o persoană experimentează rușinea, este pentru că ori percepe în mod real ori își imaginează o lipsă de suport a întregii sale ființe din partea celorlalți. În același timp, își retrage propriul sprijin de sine, provocând o rupere internă. Ca și cum se lasă pe sine însuși în pom, și pomul în aer. 

Tocmai de aceea, rușinea se asociază cu retragerea, cu ascunderea, cu acoperirea ochilor sau coborârea privirii. Rușinea înseamnă ruperea legăturilor cu ceilalți, și mai ales cu sine. Persoana rușinată se retrage din experiență, se retrage din contactul vizual și emoțional cu ceilalți - deși chiar acest contact este, atunci când e autentic, tratamentul pentru rușine. Tocmai în acest lucru constă caracterul paradoxal al acestei emoții complicate: rușinea se vindecă prin intimitate sau apropiere sufletească, dar tot rușinea este cea care împiedică persoana să poată accepta contactul emoțional autentic. 

Ruperea legăturilor cu sine duce la o înstrăinare de propria persoană. Experiențe proprii, dorințe, sentimente, scopuri de viață, tot ce declanșează rușinea va fi trecut în zona necunoscută și neconștientizată a ființei, chiar cu prețul neîmplinirii personale. Și nu doar lucrurile care ne trezesc rușinea vor fi ținute în afara conștiinței, ci, în anumite cazuri, chiar rușinea însăși. Pentru că există și o rușine de rușine, sau frică de rușine, fapt care îngreunează și mai mult atingerea acestei zone dureroase a personalității și, eventual, vindecarea ei.

Fapte si mituri despre depresie

Mituri: 

1. Munca învinge depresia. 

În realitate, munca exagerată poate fi semn de depresie, în special în cazul bărbaţilor.

2. Nu este o boală reală.  

Depresia este o problemă medicală serioasă, dar încă este confundată cu tristeţea. Dovezi biologice ale existenţei ei pot fi văzute în nivele anormale ale activităţii creierului. De asemenea, substanţele esenţiale care transportă semnalele între nervi sunt în cantităţi dezechilibrate la cei cu depresie.

3. Despresia este auto-compătimire. 

Cultura noastră admiră oamenii puternici, care fie nu își arată, fie nu își conștientizează emoțiile, şi îi respinge pe cei care par slabi. Depresia chiar este o problemă medicală, care nu are legătură cu concepte populare ca ”personalitate puternică” sau ”tărie de caracter”.

4. Ajutor înseamnă medicamente pe viaţă. 

În ciuda nebuniei cu “generaţia Prozac”, medicamentele sunt doar o parte din instrumentele de tratament. Studiile arată că psihoterapia este foarte eficientă pentru depresie, oferind rezultate care se mențin pe termen lung. Spre deosebire de pilule, psihoterapia nu are niciun efect secundar neplăcut.

5. Oamenii cu depresie plâng în continuu. 

Nu mereu. Unii oameni nu plâng sau nu se arată trişti când sunt deprimaţi, în schimb sunt “goliţi” emoţional şi se simt fără valoare şi nefolositori.

6. Depresia face parte din procesul de îmbătrânire. 

Mulţi oameni trec prin procesul de îmbătrânire fără să devină deprimaţi. Însă când apare depresia, ea se manifestă sub forma unor simptome vagi: mâncarea nu mai are gust, durerile se agravează, apare insomnia.

7. Vorbitul înrăutăţeşte lucrurile. 

Dimpotrivă, sunt multiple forme de psihoterapie care dau rezultate palpabile.

8. Adolescenţii sunt prin natura lor nefericiţi. 

Deşi mulţi adolescenţi au schimbări de dispoziție şi se arată atrași de “partea întunecată” a vieții, tristeţea prelungită, iritabilitatea, neplăcerea în activităţile odată preferate, apariţia bruscă a notelor  mici  nu sunt de trecut cu vederea.

Fapte dovedite:

1. Oricine poate suferi de depresie. Depresia este de 2 ori mai des întâlnită la femei decât la bărbaţi, dar poate doar pentru că femeile sunt mai dornice să caute ajutor. Este de obicei sesizată începând cu post-adoloscenţa, dar un episod poate să apară la orice vârstă. Experienţele prin care trecem pot declanşa depresia sau ea poate aparea din senin.

2. Bărbaţii cu depresie sunt greu de recunoscut. Asta pentru că bărbaţii nu sunt obişnuiţi să vorbească despre sentimentele lor şi unii bărbaţi cu depresie nu par trişti sau căzuţi. În schimb, ei se arată ca fiind iritabili, furioşi sau agitaţi. Sau se refugiază în alcool şi droguri.

3. Apare gradual, pe nesimţite. Un tip de depresie, numită distimie, poate dura ani de zile ca boală cronică şi pe nesimţite îi erodează celui care suferă relaţiile şi cariera.

4. Istoria familială nu e destin. Chiar dacă cei din familia personală au suferit de depresie, nu vei suferi şi tu în mod obligatoriu, deşi există o predispoziţie în această direcţie.

5. Nu orice tristeţe este depresie. Unele evenimente din viaţa provoacă tristeţe sau dezamăgiri dar nu devin depresie clinică. Este normal să apară durerea după moartea cuiva drag, după divorţ, după pierderea job-ului sau aflarea unui diagnostic de boală serioasă. Un indiciu de identificare a nevoii de tratament: tristeţea este constantă, zilnic, şi pe parcursul întregii zile.  (www.webmd.com)

Ne poți contacta:

Florentina Lăscuț – Psihoterapeut Gestalt

Telefon: 0728 100 912,

E-mail: lascutflorentina@yahoo.com

Monica Manu – Consilier Terapie Cognitiv-Comportamentală

Telefon: 0745 152 808,

E-mail: manumonica08@gmail.com