Dificultatea experienței rușinii

Din toată paleta largă a emoțiilor umane, poate cea mai greu de trăit, cea mai greu de simțit pe propria piele este rușinea. Literatura psihanalitică spune că, inconștient, psihicul uman este capabil să facă eforturi uriașe pentru a nu simți rușine: plecând de la a înlocui rușinea cu orice altă trăire afectivă mai acceptabilă (furie, frică, amorțire, depresie, tot soiul de fobii sau nevroze) și ajungând, în cazurile cele mai grave, până la autodistrugere (fizică sau simbolică).

Restul emoțiilor se referă la raportul dintre sinele care simte și un obiect exterior. Oricât de dureroase ar fi, în general ele pot fi tolerate din acest motiv. Ruşinea, în schimb, este o atitudine a sinelui față de sine însuși. Mai mult, este o atitudine negativă a sinelui față de sine însuși. Strâns înrudită cu vina, dar diferită într-un mod esențial: în timp ce vina este o atitudine negativă față de un gest sau un comportament propriu (”am făcut ceva rău sau greșit”), rușinea este respingerea unei trăsături proprii, sau chiar a propriei persoane în întregime (”eu însumi sunt rău sau greșit”). 

Rușinea este un fel de autodescalificare din statutul de ființă umană care are o anumită valoare, care merită din partea celorlalți suport: respect, atenție, înțelegere, iertare, iubire chiar. Când o persoană experimentează rușinea, este pentru că ori percepe în mod real ori își imaginează o lipsă de suport a întregii sale ființe din partea celorlalți. În același timp, își retrage propriul sprijin de sine, provocând o rupere internă. Ca și cum se lasă pe sine însuși în pom, și pomul în aer. 

Tocmai de aceea, rușinea se asociază cu retragerea, cu ascunderea, cu acoperirea ochilor sau coborârea privirii. Rușinea înseamnă ruperea legăturilor cu ceilalți, și mai ales cu sine. Persoana rușinată se retrage din experiență, se retrage din contactul vizual și emoțional cu ceilalți - deși chiar acest contact este, atunci când e autentic, tratamentul pentru rușine. Tocmai în acest lucru constă caracterul paradoxal al acestei emoții complicate: rușinea se vindecă prin intimitate sau apropiere sufletească, dar tot rușinea este cea care împiedică persoana să poată accepta contactul emoțional autentic. 

Ruperea legăturilor cu sine duce la o înstrăinare de propria persoană. Experiențe proprii, dorințe, sentimente, scopuri de viață, tot ce declanșează rușinea va fi trecut în zona necunoscută și neconștientizată a ființei, chiar cu prețul neîmplinirii personale. Și nu doar lucrurile care ne trezesc rușinea vor fi ținute în afara conștiinței, ci, în anumite cazuri, chiar rușinea însăși. Pentru că există și o rușine de rușine, sau frică de rușine, fapt care îngreunează și mai mult atingerea acestei zone dureroase a personalității și, eventual, vindecarea ei.

Testeaza-ti atitudinile si convingerile!

Scala de atitudini disfuncţionale (autori Arlene Weissman şi Aaron Beck)

Cât eşti de în acord cu următoarele afirmaţii pe o scală de la 1 la 7? (1 este total acord şi 7 reprezintă dezacord total)

1.    Este dificil să fii fericit/ă dacă nu eşti prezentabil/ă, inteligent/ă, bogat/ă şi creativ/ă.

2.    Fericirea depinde în mare măsură de atitudinea mea faţă de mine, decât de ce simt alţii faţă de mine.

3.    Oamenii mă vor aprecia probabil în mai mică măsură, dacă voi comite o greşeală.

4.    Dacă nu reuşesc să fac totul bine de fiecare dată, nu voi fi respectat de ceilalţi.

5.    Chiar şi asumarea unui risc minor este un lucru nesăbuit, deoarece pierderile pe care le antrenează pot fi dezastruoase.

6.    Poţi câştiga respectul unei persoane, chiar dacă nu eşti deosebit de talentat într-un domeniu oarecare.

7.    Nu pot fi fericit/ă decât dacă sunt admirat/ă de majoritatea persoanelor pe care le cunosc.

8.    A cere ajutorul cuiva este un semn de slăbiciune.

9.    Dacă nu mă descurc la fel de bine ca alţii, înseamnă că sunt o persoană inferioară.

10. Dacă eşuez la locul de muncă, înseamnă că sunt un ratat.

11. Dacă nu poţi face un lucru ca lumea, atunci nici nu merită să te apuci de el.

12. Este în regulă să faci greşeli, deoarece poţi învăţa din ele.

13. Dacă cineva nu este de acord cu mine, asta înseamnă probabil că nu mă simpatizează.

14. Dacă eşuez parţial, este la fel de rău ca şi cum aş fi un om ratat.

15. Dacă alţii află cum eşti în realitate, te vor aprecia în mai mică măsură.

16. Dacă o persoană pe care o iubesc nu mă iubeşte, înseamnă că sunt un nimeni.

17. O activitate îţi poate oferi plăcere, indiferent de rezultatul ei.

18. Înainte de a se apuca de ceva, omul trebuie să ştie că are sorţi de izbândă.

19. Valoarea mea ca persoană depinde în mare măsură de părerea celorlalţi despre mine.

20. Dacă nu îmi fixez aspiraţii înalte, voi deveni o persoană „de mâna a doua”.

21. Pentru a fi o persoană valoroasă, trebuie să fiu cu adevărat excepţională în cel puţin un domeniu important.

22. Oamenii care au idei bune sunt mai valoroşi decât ceilalţi.

23. Dacă fac o greşeală este normal să fiu supărat.

24. Părerea mea despre mine este mai importantă decât ceea ce cred alţii despre mine.

25. Dacă vreau să fiu o persoană bună, morală şi valoroasă, trebuie să ajut pe oricine are nevoie de ajutor.

26. Dacă pun o întrebare las impresia că sunt o persoană inferioară.

27. Este groaznic să fii dezaprobat de persoanele importante pentru tine.

28. Dacă nu ai pe cine să te sprijini, eşti condamnat la tristeţe.

29. Pot realiza lucruri importante, chiar dacă nu mă hărţuiesc ca pe un sclav.

30. Este posibil ca cineva să fie dojenit fără ca asta să-l supere.

31. Nu pot avea încredere în ceilalţi, deoarece m-ar putea trata cu cruzime.

32. Nu poţi fi fericit dacă ceilalţi nu te plac.

33. Este mai bine să renunţi la propriul tău interes, pentru a face pe plac celor din jur.

34. Fericirea mea depinde în mai mare măsură de alţii decât de mine.

35. Nu am nevoie de aprobarea celorlalţi pentru a fi fericit.

36. Dacă evit problemele, acestea dispar de la sine.

37. Pot fi fericit, chiar dacă pierd multe din părţile bune ale vieţii.

38. Este foarte important ce cred alţii despre mine.

39. Izolarea de ceilalţi duce la nefericire.

40. Pot fi fericit, chiar dacă nimeni nu mă iubeşte.

Ne poţi trimite răspunsurile tale pe terapiepsiho@gmail.com şi vom reveni cu feed-back.

Notă:

Atitudinile disfuncţionale pe care le manifestăm pornesc din conţinutul schemelor cognitive care populează psihicul oricărei persoane.

Aceste scheme cognitive sunt, de fapt, o înclinație către un anumit mod de a percepe și înțelege realitatea, mod care în general este unilateral, cu o serie de operații logice foarte dezvoltate, în detrimentul altora, care sunt total ignorate.

Va rezulta o serie de gânduri sau idei - uneori fără nicio legătură logică între ele - asociate indestructibil și formând o rețea mentală complexă, cu influențe subtile (dar puternice) la nivelul emoțiilor și comportamentelor. 

Mintea noastră conține diferite tipuri de astfel de rețele, activate în mod special de evenimentele de viaţă stresante. O dată activate ele încep să genereze gânduri automate. 

(gândurile automate = gânduri care nu reflectă realitatea prezentă, de moment, cu nuanțele ei specifice, ci reprezintă doar o concluzie cu caracter foarte general, care poate fi aplicată, cu minime modificări, peste o serie întreagă de evenimente diferite).

Câteva dintre distorsiunile tipice în cazul persoanelor inclinate spre depresie sunt:

a) Gândirea de tip „ totul sau nimic" - tendinţa de a gândi în termeni extremi sau absolutişti.

b) Inferenţa arbitrară - tendinţa de a trage concluzii negative în absenţa unor date care să le susţină.

c) Abstractizarea selectivă - tendinţa de a se focaliza pe detalii negative fără a acorda importanţă unor aspecte semnificative ale unei situaţii/ probleme.

d) Maximizare / Minimizare - tendinţa de a exagera importanţa evenimentelor negative şi de a minimiza semnificaţia evenimentelor pozitive.

e) Etichetarea şi generalizarea excesivă - tendinţa de a trage concluzii negative globale pe baza unui singur exemplu/ fapt sau a unui incident/ caz izolat, ignorând aspectele care ar putea sugera o concluzie alternativă.