Se afișează postările cu eticheta depresie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta depresie. Afișați toate postările

miercuri, 16 aprilie 2014

Confort, progres și panică. Noi ce alegem cel mai des?


Toți avem zona noastră de confort. 

Mai largă sau mai restrânsă, cu granițe rigide sau flexibile, este în același timp rezidență de vacanță și refugiu în vreme de exil. 

Asta nu înseamnă că zona de confort este, neapărat, și confortabilă. Teritoriul ei este delimitat de acele situații care nu ne sperie și nu ne solicită peste măsură pentru că le cunoaștem mult prea bine, ne-am obișnuit cu ele, ne-am desensibilizat la eventualele lor riscuri. 

Pe cât de familiare și confortabile sunt pentru noi, aceleași situații pot fi catastrofale pentru alții. 

O viață liniștită și retrasă, cu minimum de activități, este posibil să fie raiul confortului pentru un introvertit contemplativ, în timp ce pentru un energic împătimit de adrenalină să fie o tortură (mult prea) lentă. A-l pune pe cel care aleargă permanent dintr-o activitate în alta să stea o vreme cu el însuși și gândurile sale ar fi o dovadă de cruzime.

Poate că nu ne este la îndemână să credem că și anxietatea sau depresia pot fi o zonă de confort la fel de acceptabilă. Sunt oameni cărora le vine mai ușor să se îngrijoreze permanent, decât să își asume riscul de a nu-și imagina toate nenorocirile posibile. Există, din nefericire, oameni pentru care depresia este o plapumă cu spini - e dureroasă, dar îi apără de riscul de a se mobiliza pentru ceva și a fi apoi dezamăgiți.

Progresul presupune un oarecare ”deranj” inițial, o ieșire relativ riscantă din zona de confort. Dar de aici vin îmbogățirea experienței, sentimentul intens de a fi viu, încrederea în sine, varitetatea vieții.

A face pași prea mari, necântăriți și nu la timpul potrivit aduce riscul de a sări direct în zona unde stăpânește panica. Apar confuzia, disperarea, dorința de a da înapoi și, în cazuri foarte grave, chiar traumatizarea. Schimbarea nu se face organic, coerent, sau nu se face deloc. 

Paradoxal, ajunși în zona de panică nu vom face decât să restrângem și să întărim și mai mult granițele zonei de confort.

Situația cea mai tristă și mai păguboasă pentru dezvoltarea unei persoane este aceea în care, pe lângă niște limite prea dure ale confortului, zona de risc suportabil este extrem de îngustă sau chiar inexistentă. În cazul lor, imediat ce o schimbare este pe cale să apară în starea de lucruri familiară, se declanșează panica extremă. 

Tu cum stai cu deplasarea prin aceste teritorii?



miercuri, 26 februarie 2014

Testeaza-ti atitudinile si convingerile!




Scala de atitudini disfuncţionale (autori Arlene Weissman şi Aaron Beck)

Cât eşti de în acord cu următoarele afirmaţii pe o scală de la 1 la 7? (1 este total acord şi 7 reprezintă dezacord total)

1.    Este dificil să fii fericit/ă dacă nu eşti prezentabil/ă, inteligent/ă, bogat/ă şi creativ/ă.
2.    Fericirea depinde în mare măsură de atitudinea mea faţă de mine, decât de ce simt alţii faţă de mine.
3.    Oamenii mă vor aprecia probabil în mai mică măsură, dacă voi comite o greşeală.
4.    Dacă nu reuşesc să fac totul bine de fiecare dată, nu voi fi respectat de ceilalţi.
5.    Chiar şi asumarea unui risc minor este un lucru nesăbuit, deoarece pierderile pe care le antrenează pot fi dezastruoase.
6.    Poţi câştiga respectul unei persoane, chiar dacă nu eşti deosebit de talentat într-un domeniu oarecare.
7.    Nu pot fi fericit/ă decât dacă sunt admirat/ă de majoritatea persoanelor pe care le cunosc.
8.    A cere ajutorul cuiva este un semn de slăbiciune.
9.    Dacă nu mă descurc la fel de bine ca alţii, înseamnă că sunt o persoană inferioară.
10. Dacă eşuez la locul de muncă, înseamnă că sunt un ratat.
11. Dacă nu poţi face un lucru ca lumea, atunci nici nu merită să te apuci de el.
12. Este în regulă să faci greşeli, deoarece poţi învăţa din ele.
13. Dacă cineva nu este de acord cu mine, asta înseamnă probabil că nu mă simpatizează.
14. Dacă eşuez parţial, este la fel de rău ca şi cum aş fi un om ratat.
15. Dacă alţii află cum eşti în realitate, te vor aprecia în mai mică măsură.
16. Dacă o persoană pe care o iubesc nu mă iubeşte, înseamnă că sunt un nimeni.
17. O activitate îţi poate oferi plăcere, indiferent de rezultatul ei.
18. Înainte de a se apuca de ceva, omul trebuie să ştie că are sorţi de izbândă.
19. Valoarea mea ca persoană depinde în mare măsură de părerea celorlalţi despre mine.
20. Dacă nu îmi fixez aspiraţii înalte, voi deveni o persoană „de mâna a doua”.
21. Pentru a fi o persoană valoroasă, trebuie să fiu cu adevărat excepţională în cel puţin un domeniu important.
22. Oamenii care au idei bune sunt mai valoroşi decât ceilalţi.
23. Dacă fac o greşeală este normal să fiu supărat.
24. Părerea mea despre mine este mai importantă decât ceea ce cred alţii despre mine.
25. Dacă vreau să fiu o persoană bună, morală şi valoroasă, trebuie să ajut pe oricine are nevoie de ajutor.
26. Dacă pun o întrebare las impresia că sunt o persoană inferioară.
27. Este groaznic să fii dezaprobat de persoanele importante pentru tine.
28. Dacă nu ai pe cine să te sprijini, eşti condamnat la tristeţe.
29. Pot realiza lucruri importante, chiar dacă nu mă hărţuiesc ca pe un sclav.
30. Este posibil ca cineva să fie dojenit fără ca asta să-l supere.
31. Nu pot avea încredere în ceilalţi, deoarece m-ar putea trata cu cruzime.
32. Nu poţi fi fericit dacă ceilalţi nu te plac.
33. Este mai bine să renunţi la propriul tău interes, pentru a face pe plac celor din jur.
34. Fericirea mea depinde în mai mare măsură de alţii decât de mine.
35. Nu am nevoie de aprobarea celorlalţi pentru a fi fericit.
36. Dacă evit problemele, acestea dispar de la sine.
37. Pot fi fericit, chiar dacă pierd multe din părţile bune ale vieţii.
38. Este foarte important ce cred alţii despre mine.
39. Izolarea de ceilalţi duce la nefericire.
40. Pot fi fericit, chiar dacă nimeni nu mă iubeşte.

Ne poţi trimite răspunsurile tale pe terapiepsiho@gmail.com şi vom reveni cu feed-back.

Notă:

Atitudinile disfuncţionale pe care le manifestăm pornesc din conţinutul schemelor cognitive care populează psihicul oricărei persoane.

Aceste scheme cognitive sunt, de fapt, o înclinație către un anumit mod de a percepe și înțelege realitatea, mod care în general este unilateral, cu o serie de operații logice foarte dezvoltate, în detrimentul altora, care sunt total ignorate.

Va rezulta o serie de gânduri sau idei - uneori fără nicio legătură logică între ele - asociate indestructibil și formând o rețea mentală complexă, cu influențe subtile (dar puternice) la nivelul emoțiilor și comportamentelor. 

Mintea noastră conține diferite tipuri de astfel de rețele, activate în mod special de evenimentele de viaţă stresante. O dată activate ele încep să genereze gânduri automate. 

(gândurile automate = gânduri care nu reflectă realitatea prezentă, de moment, cu nuanțele ei specifice, ci reprezintă doar o concluzie cu caracter foarte general, care poate fi aplicată, cu minime modificări, peste o serie întreagă de evenimente diferite).

Câteva dintre distorsiunile tipice în cazul persoanelor inclinate spre depresie sunt:


a) Gândirea de tip „ totul sau nimic" - tendinţa de a gândi în termeni extremi sau absolutişti.

b) Inferenţa arbitrară - tendinţa de a trage concluzii negative în absenţa unor date care să le susţină.

c) Abstractizarea selectivă - tendinţa de a se focaliza pe detalii negative fără a acorda importanţă unor aspecte semnificative ale unei situaţii/ probleme.

d) Maximizare / Minimizare - tendinţa de a exagera importanţa evenimentelor negative şi de a minimiza semnificaţia evenimentelor pozitive.

e) Etichetarea şi generalizarea excesivă - tendinţa de a trage concluzii negative globale pe baza unui singur exemplu/ fapt sau a unui incident/ caz izolat, ignorând aspectele care ar putea sugera o concluzie alternativă.