Supravietuind infidelitatii

La o simplă verificare a ce cred oamenii despre infidelitate cele mai multe raspunsuri sunt de genul “Nu a primit ce avea nevoie în relaţie si a căutat în altă parte”. Desigur, dacă partenerul/partenera nu mai este iubitor/iubitoare, atent/ă, tandru/ă, nu îşi mai doreşte să faceţi dragoste este de înţeles că veţi căuta satisfacerea tuturor acestor nevoi în altă parte, dar asta nu presupune automat “să înşelaţi”. Asumarea angajamentului initial presupune şi asumarea dez-angajamentului.

 

Există însă multe motive pentru infidelitate care pot avea  mai puțin de-a face cu atitudinea, aspectul sau comportamentul partenerului.

  

•   Petrece mai multe ore la birou decât acasă şi împărtăşeşte cu colegul/colega tot mai multe gânduri şi emoţii.
• Se pare că a primit totul (cariera de succes , abundenţă financiară, partener potrivit ) mult prea ușor și prea devreme pentru a dezvolta apreciere autentică.
• S-a căsătorit din motive de confort si siguranţă alături de un partener de încredere şi o dată ce s-a simţit în siguranţă şi-a îndreptat atenţia spre altcineva care corespunde celorlalte nevoi şi dorinţe.
• A fost presat/ă să intre într-o relație pe termen lung înainte de a fi într-adevăr pregătit/ă pentru un astfel de  angajament.
• Este dezamăgit/ă de propria persoană,  de carieră, de lipsa unor calități personale şi proiectează aceste nemulţumiri în exterior, pe partenerul/partenra lor.
• A experimentat un deces sau o pierdere peste care nu a putut trece.
•  Caută un remediu rapid, de  moment, sau o fugă de problemele cu care se confruntă.
• Nu a simţit niciodată dragoste  adevărată pentru  partenerul/a  lor și a rămas pentru diferite alte motive.
• Nu-şi mai respectă partenerul/a sau nevoile i s-au schimbat între timp, dar se teme să renunţe definitiv.
• A fost crescut/ă  într-o cultură sau familie care încurajează sau trece cu vederea infidelitatea.

Poate o să vă surprindă, dar la nivel global studiile spun că este principala cauză a divorţurilor, urmată de violenţa fizică, dependenţa de alcool sau de medicamente si asa-numita "nepotrivire de caracter" (unde pot fi incluse nenumărate probleme de cuplu).

La o primă întrebare: “Ce  ai face dacă ţi s-ar întâmpla ţie?” persoanele se arată îngrozite şi sunt ferm convinse că nu ar putea ierta. Totuşi situaţia este foarte complicată şi complexă, iar în realitate, reacţiile sunt  surprinzătoare chiar şi pentru propria noastra persoană.

Unele cupluri reuşesc să depăşească momentul (cu sprijinul psihologului de multe ori), pe de alta parte, după o perioada de "agonie" a relaţiei alte cupluri se despart.

Dacă ai înşelat  

1. Evaluează onest motivele infidelităţii. Te va ajuta să eviţi aceste tentaţii în viitor. 

2. Asumă-ţi. Nu te apăra, nu încerca să găseşti justificări şi scuze, dând vina pe partener (“Dacă m-ai fi înţeles mai bine!” etc.) Momentul examinării cauzelor împreună cu partenerul/partenera este mai târziu. La început, cel mai bine este să-ţi asumi întreaga vină. 

3. Cere-ţi scuze. Nu doar un simplu murmur de “sorry”. Fii conştient că partenerul/a este şocat/ă, rănit/ă, furios/furioasă, speriat/ă iar scuzele nu îl/o vor alina, însă absenţa lor vor face rău.

4. Cere-ţi scuze des. Nu, nu este o eroare de repetiţie. Partenerul va avea nevoie săptămâni sau luni să audă scuzele tale sincere. 

5. Răspunde sincer la întrebări. Partenerul/partenera ta vor avea multe întrebări să-ţi pună, fii dispus să răspunzi, cu excepţia detaliilor despre comportamentul din timpul actului sexual. Aceste detalii se pot imprima mult timp în mintea partenerului si nu sunt niciodată utile. 

6. Fii o carte deschisă. Nu ezita să arăti istoricul apelurilor telefonice, e-mail-uri, discuţiilor pe facebook. Nu te grăbi să le ştergi imediat pentru a-ţi proteja partenerul. De fapt doar vei întări temerea că ascunzi ceva.

7. Dacă nu ai facut-o deja, rupe contactul cu această a treia persoană (poate chiar în faţa partenerului/partenerei tale).

8. Acceptă faptul că trăieşti sentimente de pierdere prin încheierea acestei aventuri sau relaţiei în paralel. Este un lucru normal, sunt şi acestea sentimentele tale. Asta însă nu reprezintă un indiciu negativ vis-à-vis de sentimentele pentru partenerul/partenera ta.  Recunoaste-le în faţa unui consilier marital şi mergi mai departe.

9. Acordă timp pentru refacerea relaţiei. Specialiştii compară experienţa partenerului înşelat cu tulburarea de stres post-traumatic: gânduri dureroase, anxietate crescută, panică, confuzie, etc. Are nevoie de timp şi suport să proceseze informaţia şi să treacă peste toată durerea cauzată.

10. Pregăteşte-te să fii insultat/ă – des. Încearcă să înţelegi furia şi să răspunzi nonviolent, mai ales că în spatelor cuvintelor este de fapt multă suferinţă trăită de partener. Dacă nu funcţionează îi poţi spune „Vreau să ne fie bine, să trecem peste, nu vreau să ne luptăm. Cuvintele tale mă rănesc.” Partenerul se poate se simti uşurat că s-a descărcat dar abuzul verbal nu este de folos nicunuia dintre voi, aşa că nu lăsa să escaladeze conflictul.

Pentru amândoi

11. Păstraţi intimitatea. Este o problemă privată şi chiar dacă este tentant să ceri suport la prieteni sau familie pentru jumătatea ta de poveste, nu o face. Ultimul lucru de care ai nevoie este să-ţi ia partea şi să-l condamne pe celălalt. Este nevoie de suport pentru amândoi ca relaţia să poată fi refăcută.  

12. Aveţi răbdare. Nu există un moment magic când brusc totul va fi iertat, toate rănile vindicate, toată furia disipată. Trec ani până când poţi simţi că ai luat decizia bună, că s-a refacut cu adevărat casnicia.

13. Găsiţi motive să rămâneţi în relaţie. Dacă aţi luat decizia să reconstruiţi relaţia, deşi vor fi momente grele şi multe motive să renunţaţi, reamintiţi-vă decizia asumată.

14. Alegeţi să iubiţi din nou.

Dacă ai fost înşelat/ă

1. Rezistă tentaţiei să pleci imediat. Primul impuls după ce afli că ai fost înşelat/ă este să fugi. Dacă partenerul/partenera regretă cu adevarat şi încă îţi mai doreşti să-ţi repari relaţia va trebui să încercaţi să lucrati împreună.

2. Evaluează cu onestitate. Nu ajută cu adevărat doar să-ţi învinovăţeşti partenerul/partenera şi să urăşti pe cel/cea cu care te-a înşelat. Dacă existau probleme înainte de infidelitate acum pot fi cu uşurinţă identificate. Nu înseamnă că eşti responsabil/ă pentru decizia partenerului, ci că este cu adevărat nevoie de o evaluare obiectivă a întregii căsnicii, incluzând propriul comportament.

3. Procesează furia, neîncrederea, frica, ruşinea. Toate sunt emoţii normale în această situaţie. Te poţi simţi neîncrezător/neîncrezătoare  înclusiv referitor la cele mai simple decizii (unde să te duci, ce să mănînci, cu ce să te îmbraci). Te întrebi dacă nu cumva toată relaţia a fost o minciună. Vestea bună este că cel mai probabil nu a fost vorba de o astfel de relaţie. Recunoaşte-ţi nevoia de spaţiu şi timp pentru ca încrederea să poată fi recăpătată. Dacă simţi nevoia, poţi apela şi la un specialist. Toate aceste ganduri şi emoţii se cer a fi exprimate si acceptate.

4. Nu transforma faza de pedeapsă într-o sentinţă pe viată pentru partenerul/partenera ta. Nimeni nu poate accepta o viaţă în care este zilnic blamat/ă, chiar dacă îşi recunoaşte întreaga vinovăţie.

5. Alege să iubeşti din nou. Dacă te trezeşti într-o zi şi constaţi că ai acceptat incidentul, că ai iertat şi că eşti bucuros/bucuroasa că ai rămas cu partenerul/partenera ta, ai supravieţuit infidelităţii iar relaţia voastră este iarăşi sănătoasă.

(preluare după wikihow.com)

Homosexualitatea şi ruşinea care sabotează din umbră

Așa cum amintea un articol anterior despre dificultatea experienței rușinii, psihicul uman este capabil de multe ”artificii de calcul” pentru a înlătura din conștiință această emoție dificilă. În consecință, ruşinea nu este de obicei observată în mod direct, ci mai degrabă observăm comportamentele menite să o ascundă: autodevalorizare, autoblamare, superioritate, retragere emoţională şi chiar violenţă (de exemplu, violența de limbaj la adresa acelor lucruri care rușinează persoana). Persoanele cu orientare sexuală diferită de clasica heterosexualitate au o și mai mare predispoziție către a se confrunta cu tot acest ansamblu de emoții dificile, care își au originea în sentimentul de rușine față de propria persoană. Astfel viaţa lor poate ajunge să se învârtă în jurul tentativelor de control şi evitare a ruşinii. 

Legătura homosexualităţii cu ruşinea: judecata socială introiectată

Lumea cum o ştim este formată din sisteme de credinţă “bine-rău”, menite să țină loc de o cunoaștere mai nuanțată și mai profundă a realității. Împărțirea lumii în alb și negru, bine și rău, reprezintă un sistem moral primar. Util în felul său, este folosit îndeosebi de copii, înainte de a-și dezvolta o înțelegere complexă și un sistem de reguli morale care să poată fi aplicate specific, în funcție de context. 

Dar tocmai pentru ca au o generalitate atât de mare, fără nuanțe, aceste sisteme bazale de credință devin un rețetar, stabilind care este comportamentul social acceptabil, ce e aprobat şi ce e dezaprobat. Trăind în mijlocul lor, auzindu-le încă din copilărie în toate contextele, aceste credinţe şi reguli sociale ajung să fie introiectate - preluate ca fiind ale propriei persoane şi transformate în ”ochelari” prin care privim lumea și pe noi înșine. Nu mai deosebim între ce considerăm noi că este un comportament moral și decent și ce am fost învățați de mici să credem. Atunci când, prin alegerea proprie sau din întâmplare, trăim în limitele acestor stereotipuri acceptate, avem sentimente bune despre noi şi locul nostru în lume. În sens contrar, ne simțim ca și cum suntem “în neregulă, suntem răi”.

Începem să ne definim identitatea timpuriu pornind de la corpul nostru, iar dacă corpul şi ce îi face lui plăcere este “greşit” (în acest caz, incongruent cu sistemul moral stereotipal), atunci noi cu totul ne percepem ca fiind “greşiţi”. Consecinţa acestor mesaje şi sentimente este ruşinea. Cu cât este mai afectată o parte importantă a sinelui, cu atât ruşinea este mai mare. Deoarece acea parte a sinelui reprezentată de sexualitate este dată - adică imposibil de schimbat - iar judecata socială este şi ea dată, persoanele cu orientare sexuală diferită de ceea ce dictează stereotipul social ajung să trăiască un sentiment de lipsă de sperantă. Asociate cu ruşinea mai sunt: stima de sine scăzută, izolarea socială, izolarea faţă de sine, imobilizarea (imposibilitatea de a realiza diverse acțiuni) sau narcisismul compensatoriu.

Aşa cum ne arată un număr mare de cercetări, homosexualitatea este ceva natural: regăsită la o mare parte din regnul animal, este cunoscută și în toate culturile umane, fiind probabil rezultatul unor influenţe reciproce între biochimia individuală, factori genetici şi dinamica psiho-socială.

Atunci de ce există toată această împotrivire? Poate pentru că în istoria umană timpurie reproducerea era favorizată, dar de ce persistă şi astăzi? Trebuie reţinut faptul că societăţile cu nivel înalt de opresiune şi ruşinare faţă de homosexualitate sunt acele societăţi în care sexualitatea este pedepsită în general, în care sunt diferenţieri puternice de statut şi putere între barbati şi femei şi în care sunt descurajate libertăţile şi egalitatea civilă în general.

Ruşinea şi experienţa expunerii

Expunerea, acel proces de a deveni conştient şi de a asimila propria homosexualitate nu este în  nici un caz un proces static sau un eveniment singular. Pe parcursul vieţii, persoanele bi- sau homosexuale sunt nevoite să gestioneze această conştientizare prin modul în care își formează un simţ al sinelui coerent, prin modul în care relaționează cu ceilalți, prin modul în care suportă, fac față și/sau depășesc ruşinea. Viața le supune la un lung șir de provocări în această direcție. Fiecărui moment de adaptare reușită îi urmează un altul, care aduce noi încercări. De exemplu, poate o persoană homosexuală ajunge în sfârșit să se simtă confortabil cu ea însăși într-o relație de cuplu, dar după o vreme poate își dorește să se căsătorească, sau să adopte un copil, poate își dorește să apară cu partenerul în public, la nunta unei rude apropiate sau la petrecerea de la firmă. 

Fiecare persoană homosexuală-lesbiană-bisexuală lucrează cu o anumită faţetă a expunerii, gestionând un proces de asimilare a sexualităţii şi a orientării sexuale în cadrul sinelui şi în contextul permisiunilor exterioare. Chiar şi în mijlocul unei vieţi împlinite, cu acceptare de sine şi identitate sexuală integrată, ruşinea mai poate exista ca un balast afectiv. Ea ne-a protejat multă vreme de pericolul - imaginat sau real - al expunerii, şi ne e greu să renunţăm la ea.

Homosexualitatea şi ruşinea pot să coexiste multă vreme în viața unei persoane, de multe ori doar la nivel inconștient, afectând alegerile acesteia, modul de viață, speranțele și planurile de viitor în moduri subtile și ocolite. 

Există însă posibilitatea transformării profunde, a ieșirii din acest context interior tensionat, dacă persoana reușește să identifice în jurul său (cel puțin) o sursă de sprijin autentic și deplin, și își dă voie să primească acest ajutor. De multe ori, din păcate, rușinea inconștientă, credința înrădăcinată că ”sunt greșit, ceva este în neregulă cu mine, sunt un păcătos” determină persoanele bi- sau homosexuale să își refuze ajutorul celorlalți, fără chiar să realizeze că fac acest lucru. 

Pe măsură ce creştem putem cultiva un simţ mai matur, mai complex faţă de sine, renunțând la ochelarii polarizați (bun-rău, puternic-slab, onest-ascuns, curajos-temător, mândru-ruşinat) prin care vedem lumea și pe noi înșine. Putem ajunge să înțelegem că valoarea noastră personală constă în altceva decât aceste etichete reducționiste. Demnitatea unei persoane constă în valorile morale pe care și le alege singură, în felul în care se tratează pe sine și pe ceilalți, în modul în care își îmbogățește creativ viața, în ceea ce oferă din ea însăși - din experiența sa, din sufletul său. 

O călătorie de o mie de mile începe cu un singur pas

Ce oferim noi? Consiliere, psihoterapie și suport psihologic pentru orice fel de dilemă sau dificultate : probleme de identitate personală, sexualitate, izolare, tristețe persistentă, doliu sau despărțire, relații dificile sau absente, dependențe, fobii, etc. 

Orice fel de neîmplinire resimțită de o persoană – afectivă, profesională, socială, personală – este o sensibilitate care merită tratată cu cea mai atenta grijă și cel mai profund respect. Chiar dacă sunt invizibile pentru ochiul neantrenat, rănile sufletești dor la fel de mult ca cele fizice, și poate chiar mai mult. ”Nu-i nimic, o să-ți treacă”, ” haide, ca nu-i atât de grav”, ”asta nu-i problemă serioasă, alții au probleme mult mai mari” – sunt vorbe cu care cei din jurul nostru, încercând să ne ajute, ne rănesc, ne fac să ne închidem în noi, să nu mai avem încredere în ce simțim. În loc să căutăm soluții adecvate și reale pentru ce trăim, ajungem să ne ignorăm suferința, să ”o ducem pe picioare”. Ajungem să considerăm că a uita de noi înșine este leacul cel mai potrivit. 

Dar TU ești important. Viața ta este importantă. Faptul că ești fericit sau nu este important. Îți vom reaminti aceste lucruri de fiecare dată când va fi nevoie pe parcursul călătoriei pe care o facem împreună, în cabinet, către ceea ce tu îți dorești de la tine. 

Ne poți contacta:
Florentina Lăscuț – Psihoterapeut Gestalt
Telefon: 0728 100 912,
E-mail: lascutflorentina@yahoo.com

Monica Manu – Consilier Terapie Cognitiv-Comportamentală
Telefon: 0745 152 808,
E-mail: manumonica08@gmail.com